Românul care descoperă genii – Florian Colceag

by

Există o Românie de care habar n-avem..

Ceea ce ni se livrează zilnic la televizor, sau ceea ce vedem direct în instituţii, în politică, în lumea afacerilor, este o ficţiune, un coşmar. Există şi o altă Românie: o Românie reală, a valorilor care ne definesc şi care ne-ar putea propulsa pe adevărata traiectorie a identităţii noastre ca naţie şi popor. Această Românie are mai multe straturi de existenţă sau de persistenţă: una subterană, debranşată total de la simulacrul sistemului numit convenţional (şi impropriu) democraţie – categorie care aşteaptă, mai mult sau mai puţin conştient, să se polarizeze în jurul unui adevăr funcţional – şi alta la vedere, alcătuită din oameni care s-au apucat deja de treabă, fără să mai ceară protecţie şi subvenţie de la statul politic sau de la partidul stat (care se recompune, iată, din propriile deşeuri!).

Unul dintre aceşti oameni este profesorul Florian Colceag. Ceea ce a conceput el, după mulţi ani de observare şi cercetare a societăţii româneşti, poartă denumirea trufaşă de MODEL DE ŢARĂ. Trufaşă – după cum se va vedea – doar în aparenţă sau numai pentru cine n-are niciun interes să creadă! Florian Colceag n-a conceput însă numai proiectul, ci a pregătit şi oamenii care să-l pună în practică. În afară de aceştia, s-au “înrolat” deja, în echipa de făptuitori, personalităţi importante, academicieni, inventatori, tineri entuziaşti din România şi diaspora.

Copiii supradotaţi ce nu sunt integraţi într-un sistem iniţial educativ, ulterior economic, de management sau politic, emigrează în ţările ce le oferă şanse de afirmare. Cei ce sunt integraţi contribuie în mod esenţial la dezvoltarea locală pe toate planurile. Istoria ne-a arătat de mai multe ori că societatea a recunoscut valorile supradotaţilor, dar în general cu mare întârziere, uneori de zeci sau sute de ani după moartea lor. Exemple sunt nenumarate: Von Neumen, Gauss, Mendel, Mozart, Vivaldi, Van Gogh, Da Vinci , Ramanujan, Sidis, Eminescu. Timpurile moderne au descoperit însă, prin Gifted Education, recunoaşterea şi promovarea ideilor în timp real. Conform datelor publicate de cercetări recente, 5-10% din populaţia lumii o reprezintă supradotaţii, dintre aceştia diferenţiindu-se unii cu capacităţi extrem de mari (doar 2% din populaţia lumii). În România, cercetarile psihologilor au constatat că procentul celor aflaţi în topul curbei Gauss se apropie de 4% din totalul populaţiei (faţă de 2% la nivel mondial). Aceste repere n-au stârnit nicio tresărire de interes la nivelul instituţiilor fundamentale din România.

“Respectăm natura divină a omului şi nu omul-marfă”

În septembrie 2004 a înregistrat oficial IRSCA Gifted Education – Romania: o asociaţie non-profit cu scopul de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi talent în toate domeniile, de a forma resurse umane capabile, de a atrage în această activitate tineri foarte inzestraţi şi cu o înclinaţie deosebită spre cercetare, de a aduce o contribuţie esenţială în dezvoltarea prestigiului acestor activităţi pe plan naţional şi internaţional.

“Prin gifted education se respectă natura divină a omului şi nu omul-marfă, omul de consum – spune Florian Colceag, preşedintele IRSCA Gifted Education. Promovăm omul creator, omul capabil să-şi dezvolte potenţialele.”

Sursa: Certitudinea.ro

 

„Antrenorul de genii” Florian Colceag: „La naştere, toţi copiii sunt supradotaţi. De cei care pălesc, mamele sunt responsabile total!”

 

Prof. Florian Colceag: Avem în perioada asta de timp şi în cea anterioară a fost aceeaşi problemă: o foarte proastă înţelegere a rolului umanităţii pe pământ. Nu ştim ce căutăm pe pământ şi deocamdată ne purtăm ca şi când pământul ar fi material de consum. Fără să ne intereseze să-l întreţinem. Asta face ca în clipa de faţă omenirea să fie într-o permanentă criză identitară în primul rând, nu numai legată de modul în care acţionăm pe Pământ şi asta se varsă în educaţie. Nu ne educăm să ne înţelegem rolul. În ultimele secole am învăţat să fim competitivi şi să ne luptăm unii cu alţii pentru a avea mai mult, mai bun, dar nu ne-am dezvoltat partea de personalitate. Am învăţat să învăţăm, dar nu să avem mai mult suflet, mai multă iubire, mai multă înţelegere. Pentru că am făcut confuzii şi facem în continuare aceleaşi confuzii cu riscuri din ce în ce mai mari. Marea confuzie este că am crezut că cine e mai sus e mai puternic şi dacă e mai puternic e şi mai deştept. Şi dacă e deştept, asta înseamnă că e şi frumos. Asta înseamnă gândirea incompletă, inducţia incompletă care nu duce nicăieri. Ea poate fi corectată prin educaţie dacă în primul rând ştim cine suntem şi care este menirea noastră pe pământ.

Cum recunoaştem copiii supradotaţi?

În privinţa copiilor supradotaţi avem următorul lucru: ei au o bănuială despre cine sunt. De la bun început au nişte abilităţi care se manifestă, au un scop în viaţă şi muncesc ca să-şi atingă scopul ăsta pentru că ştiu că nu este accidental. Asta este principala diferenţă dintre copiii supradotaţi şi ceilalţi. Cei supradotaţi îşi cunosc rolul şi locul şi ştiu că au ceva de făcut şi îşi dau seama că au ceva de înfruntat.

Fără a fi stimulaţi, fără a fi coordonaţi în nici un fel? Există nativ?

Fără a fi. Au dorinţa, au scopul. Când găsesc un pic de stimul, înfloresc.

Copiii supradotaţi îşi ştiu rolul, dar trebuie ghidaţi cumva. Aveţi idee, la nivel de procentaje, câţi din copii sunt supradotaţi pentru că au fost depistaţi şi sprijiniţi?

La naştere toţi copiii sunt supradotaţi. E un fapt constatat, abilităţile lor de a recunoaşte mediul sunt absolut fabuloase. Dar ca să fie treaba mai clară, copilul când se naşte se naşte cu lecţia învăţată. Din burta mamei învaţă. Contactul pe care îl are cu mintea mamei îl face ca atunci când se naşte să aibă o imagine despre lume. O imagine destul de amplă. Am două cazuri extrem de interesante. Doi copii care de când s-au născut au vorbit numai limba engleză. Acasă au vorbit toţi în română. Pentru că una dintre mame traducea în engleză în timpul sarcinii, iar cealaltă asculta numai melodii în limba engleză. Şi s-a imprimat trăirea mamei în mintea copilului. Iar când iese, iese cu lecţia învăţată.

„Antrenorul de genii” Florian Colceag: „La naştere, toţi copiii sunt supradotaţi. De cei care pălesc, mamele sunt responsabile total!”

Prof. Florian Colceag: Avem în perioada asta de timp şi în cea anterioară a fost aceeaşi problemă: o foarte proastă înţelegere a rolului umanităţii pe pământ. Nu ştim ce căutăm pe pământ şi deocamdată ne purtăm ca şi când pământul ar fi material de consum. Fără să ne intereseze să-l întreţinem. Asta face ca în clipa de faţă omenirea să fie într-o permanentă criză identitară în primul rând, nu numai legată de modul în care acţionăm pe Pământ şi asta se varsă în educaţie. Nu ne educăm să ne înţelegem rolul. În ultimele secole am învăţat să fim competitivi şi să ne luptăm unii cu alţii pentru a avea mai mult, mai bun, dar nu ne-am dezvoltat partea de personalitate. Am învăţat să învăţăm, dar nu să avem mai mult suflet, mai multă iubire, mai multă înţelegere. Pentru că am făcut confuzii şi facem în continuare aceleaşi confuzii cu riscuri din ce în ce mai mari. Marea confuzie este că am crezut că cine e mai sus e mai puternic şi dacă e mai puternic e şi mai deştept. Şi dacă e deştept, asta înseamnă că e şi frumos. Asta înseamnă gândirea incompletă, inducţia incompletă care nu duce nicăieri. Ea poate fi corectată prin educaţie dacă în primul rând ştim cine suntem şi care este menirea noastră pe pământ.

Cum recunoaştem copiii supradotaţi?

În privinţa copiilor supradotaţi avem următorul lucru: ei au o bănuială despre cine sunt. De la bun început au nişte abilităţi care se manifestă, au un scop în viaţă şi muncesc ca să-şi atingă scopul ăsta pentru că ştiu că nu este accidental. Asta este principala diferenţă dintre copiii supradotaţi şi ceilalţi. Cei supradotaţi îşi cunosc rolul şi locul şi ştiu că au ceva de făcut şi îşi dau seama că au ceva de înfruntat.

Fără a fi stimulaţi, fără a fi coordonaţi în nici un fel? Există nativ?

Fără a fi. Au dorinţa, au scopul. Când găsesc un pic de stimul, înfloresc.

Copiii supradotaţi îşi ştiu rolul, dar trebuie ghidaţi cumva. Aveţi idee, la nivel de procentaje, câţi din copii sunt supradotaţi pentru că au fost depistaţi şi sprijiniţi?

La naştere toţi copiii sunt supradotaţi. E un fapt constatat, abilităţile lor de a recunoaşte mediul sunt absolut fabuloase. Dar ca să fie treaba mai clară, copilul când se naşte se naşte cu lecţia învăţată. Din burta mamei învaţă. Contactul pe care îl are cu mintea mamei îl face ca atunci când se naşte să aibă o imagine despre lume. O imagine destul de amplă. Am două cazuri extrem de interesante. Doi copii care de când s-au născut au vorbit numai limba engleză. Acasă au vorbit toţi în română. Pentru că una dintre mame traducea în engleză în timpul sarcinii, iar cealaltă asculta numai melodii în limba engleză. Şi s-a imprimat trăirea mamei în mintea copilului. Iar când iese, iese cu lecţia învăţată.

Sursa Life.ro

 

E dificil pentru cineva să lucreze cu dumneavoastră?
Mai bine întrebaţi-i pe copii… Eu îi înţeleg pe ei, ei nu ştiu dacă mă înţeleg pe mine. Dar da, sunt un om foarte incomod. Şi cu cursanţii mei sunt la fel, pentru că îi stimulez foarte tare şi e mult de lucru. La fiecare curs, ei simt că le explodează creierii, apoi că li se strâng la loc încet. Le dau multă informaţie, evoluează enorm, dar ei ştiu că e bine.

Cum v-aţi dat seama de inteligenţa sclipitoare a unor copii, mult peste cea obişnuită, peste cea a olimpicilor, de pildă?
În primul rând, am descoperit-o tocmai fiind implicat în pregătirea lotului de matematică. 20 de ani am lucrat cu copii olimpici. Însă aici apare un lucru interesant: nu neapărat supradotaţii sunt olimpici. În ultimii 30 de ani, psihologii au constatat apariţia curbei lui Gauss pentru măsurarea inteligenţei. După mai multe studii de specialitate şi statistici în diverse părţi ale lumii, peste tot s-au văzut aceleaşi rezultate: populaţii de copii care au o inteligenţă mult peste norma obişnuită pe curba lui Gauss. Acei copii, de 2, 3 ani, cu abilităţi atât de diferite de cele pe care le ştiam înainte, încât părinţii lor sunt puşi în situaţia de a le căuta o cale, pentru că ei sunt depăşiţi de priceperile lor.

Ce cazuri v-au impresionat la început?
Fiecare copil e special în felul său. Pe mine m-au impresionat destul de tare copiii foarte săraci, care dezvoltau abilităţi foarte înalte şi care nu aveau nicio şansă în viaţă. Când eram student, am mers într-o practică productivă la o fermă viticolă, care avea şi nişte ţigani angajaţi, de-ai locului. Acolo am auzit cea mai frumoasă voce. O fată de 15 ani care cânta ca Maria Tănase. Fata aceea nu avea buletin, era sclavul plantaţiei. Nu avea nicio şansă în viaţă, deşi avea un potenţial absolut colosal. Sunt o mulţime de astfel de cazuri, dar noi nu ştim să valorificăm potenţialele.

Cum recunoaşteţi copiii supradotaţi? Care sunt primele semne?
Sunt copii care la 2, la 3 ani, citesc, socotesc. Unii încep să manifeste supradotare la 5 ani, alţii la 12 ani. Dar există un anumit moment care-i saltă peste baremul obişnuit. Momentele acestea sunt legate nu de coincidenţe, ci de faptul că acei copii îşi găsesc calea. Ei ştiu cine sunt, de unde vin şi ce treabă au pe acest Pământ. E o mare diferenţă între un copil obişnuit şi cei cu o inteligenţă deosebită, deoarece copilul obişnuit e interesat de bunul lui trai, pe când ceilalţi se implică în ceva mult mai adânc, în rezolvarea unor probleme.

Şi nu v-aţi înşelat niciodată în privinţa vreunui copil?
Sincer, nu. O singură dată – era un fost elev de-al meu, olimpic, care avea o privire foarte ştearsă, nişte ochi de peşte fiert, dar care era extrem de inteligent. Pentru o clipă, n-am fost sigur de calităţile lui din cauza privirii sale tulburi, după care mi-a dovedit că era de fapt un băiat foarte inteligent şi introspectiv.

Sursa: Adevarul

 

Există câteva institute de cercetări în lumea asta, în Statele Unite, în Australia şi în alte părţi, care se ocupă de dinamica minţii umane şi se cheamă, în general, dinamica minţii. Conform studiilor făcute, noi, oamenii nu ştim ce înseamnă adevărul, pentru noi, adevărul e ceea ce nu e contradictoriu.

De ce? De unde apare povestea asta? Datorită faptului că oamenii învaţă foarte devreme, din copilăria mică să facă scenarii. Iar percepţia asupra adevărului ţine de experienţa lor personală. Deci, nu contează foarte mult altceva, preferenţialul fiind experienţa personală, tot ceea ce nu se încadrează în experienţa personală se cheamă că este un dezastru şi o minciună.

Noi ne aflăm, ca naţie, într-un moment absolut semnificativ, pentru că există mai multe generaţii de vârstă, care fiecare are adevărul propriu. Este generaţia vârstei mele sau mai mari, oameni care au trăit sub comunism, unde aveau un anumit model de viaţă şi unde aveau un tătucă. În general, pe pattern-ul experienţei personale tătuca era un personaj atotştiutor şi glorios. În clipa asta ei continuă să creadă că un guvern e un tătucă bun şi atunci trebuie să fie păstrat.

Există o generaţie mai tânără care a trăit în perioada care tocmai a văzut degradarea acestor tătuci. Şi a avut experienţa deziluziilor multiple şi pentru ei modelul de societate cu democraţia reprezentativă nu mai este un model adevărat. Pentru ei, momentul în care tu alegi pe cineva care să gândească şi să decidă în locul tău e un moment foarte deranjant, pentru că nu delegi nici educarea copiilor tăi cuiva căruia nu-i pasă de copiii tăi, nici sănătatea ta căruia nu-i pasă să prevină boala şi nici decizia cuiva care poate să decidă în mod aleator, fără să te întrebe.

E un moment în care adevărul se percepe foarte interesant, pentru că se trece de la sistemul de gândire al democraţiei reprezentative către sistemul de gândire al democraţiei participative, cum este în Elveţia.

Şi atunci modelele de gândire pe care le avem în clipa actuală sunt adevărate fiecare din perspectiva generaţiei care a fost amprentată de respectivul model. Generaţia mai vârstnică, respectiv a pensionarilor, îşi aminteşte ceea ce era bun. Îşi aminteşte că avea locuri de muncă, spre exemplu, asta era partea cu adevărul. Generaţia de tineri din clipa de faţă nu are acest exemplu, tinerii nu au în general locul de muncă asigurat după absolvire şi sunt pe piaţa liberă, unde trebuie să se descurce într-un fel sau în alt fel.

Dacă punem diversele aspecte ale problemei şi încercăm să vedem care sunt avantajele şi dezavantajele unui mod de gândire, putem stabili care poate fi adevărul momentului. Pentru că adevărul momentului ţine de context, nu este adevăr absolut.

Putem gândi o societate în care experienţele pozitive din diverse părţi se pot hibridiza între ele şi scoate un alt model de societate, care devine adevărul.

Sursa : Digi24

 

 

 

Leave a Comment