Inteligența Artficială – Teme şi temeri – Dilema Veche, Interviu cu Ioan Muntean

by

 

Inteligența artificială (prescurtat AI, după acronimul din engleză: Artificial Intelligence) este înțeleasă ca „inteligență generală de nivel uman“ sau peste nivelul uman (numită uneori AI+). Inteligența umană specifică unui domeniu nu mai este un prag greu de trecut: vezi rezultatele recente în șah sau în jocul de Go, precum și teoreme demonstrate sau verificate doar de computere. Noi tehnologii de învățare precum Deep Learning permit acum mașinii să învețe jocuri noi doar urmărind jocurile altora. AI este deja bazată pe un complex proces de învățare „adîncită“ cu mai multe niveluri decît creierul uman. Ar fi teribil, spun unii, ca AI să devină capabilă să creeze alte tipuri superioare de AI, similar unei reacții în lanț, concept numit super-AI. Acest proces în care AI atinge nivelul de super-AI este numit Singularitate, idee promovată de Ray Kurzweil, inspirat oarecum din teoria găurilor negre din fizică: niște cantități care cresc peste măsură, teoretic la infinit.

Voi începe cu un avertisment: AI are o soartă dilematică. Pe de o parte, pare un element cu totul nou, nemaivăzut. Nu am întîlnit în istoria noastră creații mai inteligente decît creatorul. Dar teama că putem crea artefacte ce depășesc orice măsură și ne scapă de sub control nu e deloc nouă. În materialul de față intenționez să reflectez asupra AI ca o continuare a unui efort uman de a crea artefacte tot mai autonome – un vis universal, ce ne-a însoțit pe parcursul întregii noastre istorii ca umanitate. Iar teama că autonomia artefactelor zămislite de imaginația noastră va scăpa de sub control este, din nou, o temere veche. Golem, monstrul lui Frankenstein, Terminator sau Ava (din filmul Ex Machina) ne amintesc că tehnologia sau știința pot crea ființe magice, binevoitoare sau doar altfel. Că ar exista o diferență ontologică între noi și mașini pare o sugestie ce ne-ar putea scăpa de coșmarul unei invazii a roboților. Ideea carteziană că sîntem excepționali cînd ne comparăm cu roboții, animalele, îngerii etc. este probabil cea mai ușoară cale de a scăpa de coșmarul și spectrul Singularității. Ce este nou și ce este cunoscut în aventura umanității cu AI este o afacere veche. Elementul de noutate constă în sentimentul că, replicînd inteligența umană, am ajuns la un prag pe care nu l-am mai trecut înainte. Dar este AI chiar atît de nouă?

Şi cine se teme de super-AI? Sînt cîteva elemente necesare care trebuie clarificate. Întîi, o opoziție categorială între artificial (artificialitatea artefactelor noastre) şi natural (naturalețea). Artificialitatea a inspirat întotdeauna teamă și prudență. Mulți autori preferă să asocieze inteligența artificială cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dar trebuie să ne reamintim cum romanismul și clasicismul au prefigurat probleme în-tîmpinate abia acum, iar raționalismul (în primul rînd, Descartes) a găsit o soluție metafizică. Dar există cîteva argumente mai puțin convingătoare, zic eu, pe care le trec în revistă.

 

Artificialitate vs. Natural

Opusă ideii de naturalitate, artificialitatea este asociată trufiei de a înlocui Creatorul cu omul – fiecare pas în direcția creării unei lumi artificiale ne îndepărtează de ceea ce este natural…..

Citește mai mult în Dilema Veche

Leave a Comment