Proteste la Londra, Berlin şi Copenhaga în semn de protest faţă de moartea lui George Floyd

by

Sute de persoane au manifestat duminică la Londra, Berlin, la Copenhaga în semn de solidaritate cu manifestaţiile din SUA legate de moartea unui afro-american de 46 de ani arătat într-o înregistrare video asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb la Minneapolis, potrivit Reuters şi AFP.
Manifestanţii s-au adunat în centrul Londrei, în Trafalgar Square, în jurul orei locale 13:00, scandând: “Fără dreptate nu este pace!” şi “Nu pot să respir!”, cu referire la cuvintele lui George Floyd care îşi dădea sufletul sub genunchiul unui poliţist alb.

Unii arborau panouri din carton pe care se putea citi “Black lives matter” (“Vieţile negrilor contează”) şi “Culoarea pielii noastre nu este o crimă”.

Manifestanţii au îngenuncheat apoi zece minute, gest devenit un simbol al luptei împotriva discriminărilor în SUA, unde adunări similare au loc în fiecare zi, începând apoi un marş spre Ambasada SUA, în pofida măsurilor de distanţare socială aflate în continuare în vigoare pe fondul combaterii COVID-19.

Ei voiau să-şi exprime astfel mânia după moartea la Minneapolis al lui George Floyd, devenit de atunci un nou simbol al brutalităţii poliţieneşti împotriva comunităţii afro-americane.

“În mod evident, imaginile a ceea ce s-a petrecut cu George Floyd au fost extrem de răscolitoare, la fel ca şi scenele de tulburări şi de violenţe care au loc pe teritoriul SUA”, a declarat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab, transmite Agerpres.

Știri Diaspora